sâmbătă, 26 octombrie 2013

Soarta sau destin ?



     Viata are mai multa culoare si  savoare atunci cand stii care-ti este misiunea. Posibil sa incerci  sa afli o viata intreaga  ce este viata si nu afli decat in ultima clipa, atunci cand nu mai poti schimba nimic. Constient sau inconstient, prin ceea ce facem inchidem sau deschidem drumuri/optiuni in viitorul nostru.
     Exista o diferenta intre soarta si destin. Soarta reprezinta karma noastra, adica pacatele pe care le-am comis intr-o viata trecuta si pe care trebuie sa le ispasim in aceasta viata. Destinul, in schimb, poate fi schimbat zi de zi., datorita faptelor si a gandurilor noastre. " Fiecare este fauritorul propriului sau destin. Deci, cine are de ce spera, nu are de ce dispera". Ti se poate schimba destinul intr-o secunda. Sunt momente de viata in care nu-ti vine sa crezi ce se intampla si de ce minunatii esti in stare.
     Nu stiu daca tine de soarta sau de destin expresia “pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti” dar este sigur ca decizia iti apartine.
Un cal, deprimat, s-a trantit într-o zi pe jos si nu mai vroia cu niciun chip sa se ridice.
Stapanul, disperat, nereusind sa-l convinga sa se ridice, cheama veterinarul.
Acesta soseste, examineaza animalul si zice:
- Aaaa, e foarte grav, singura solutie sunt aceste pastile pe care i le vei da cateva zile; dacă nu reactioneaza, trebuie eutanasiat.
Porcul, auzind totul, fuge la cal:
- Ridica-te, altfel se sfarseste rau!!!
Dar calul da încapatanat din cap.
A doua zi, veterinarul vine din nou sa vada efectul pilulelor:
- Nu reactioneaza, mai asteptam o zi, desi nu cred ca sunt sperante!
Porcul, auzind tot, fuge din nou la cal:
- Trebuie sa te ridici, altfel vei pati mari necazuri!
Dar calul, nimic!
A treia zi, constatand lipsa oricarui progres, veterinarul îi cere stapanului:
- Du-te după carabina, a venit timpul să-l scapam pe bietul animal de chinuri!
Porcul fuge disperat la cal:
- Trebuie să reactionezi, e ultima ocazie, te rog, aştia sunt gata sa te împuste!!!
Calul se ridica, se scutura, face cateva miscari de dans, o ia la fuga în galop si sare cateva obstacole.
Stapanul, care tinea mult la calul lui, foarte fericit, îi spune veterinarului:
- Multumesc mult, esti un medic minunat, ai facut un miracol! Trebuie neaparat sa sarbatorim evenimentul! Haide să taiem porcul si sa facem o masa mare!
Morala? 
 
 
 

marți, 22 octombrie 2013

Prietenie si sinceritate




 "Daca promiti ca nu o sa intarzii prea mult, o sa te astept toata viata !" - Oscar Wilde
     Pentru a nu fii singuri, vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ofera certitudinea ca suntem inconjurati de prieteni. A fi sincer inseamna a nu ii ascunde minic celuilalt. Adevarul este ca de cele mai multe ori esti considerat sincer numai cand spui ceea ce vrea si asteapta altul sa auda de la tine. Daca ii spui unei urate cat de frumoasa si inteligenta este, esti un mincinos. Doar daca spui adevarul esti sincer ! Despre sinceritate se pot spune multe.
     Sinceritatea poate fi un aspect al instinctului de conservare. In momentele de singuratate apasatoare  oamenii fac cele mai multe confesiuni, isi deschid sufletele si se cauta unul pe altul pentru a anula sentimental izolarii. Daca vrei sa iei o decizie radicala in ce te priveste, incerci sa vorbesti cu un prieten. Nimeni nu te intreaba care este punctul tau de vedere ci te eticheteaza automat ca “nebun”.
     Esti iubit pentru ceea ce poti da, pentru ceea ce poti justifica , contrazice sau afirma in legatura cu sentimentele prietenului aflat la nevoie. Nu esti iubit pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce crede si asteapta prietenul tau. Tu, omul, esti sacrificat, descompus, asimilat, dupa vointa sau capriciile lui. Uneori iti este greu sa spui “nu” in fata unor argumente expuse, asociate situatiei pentru care esti solicitat.
     De multe ori nu inseamna nimic sa incalzesti sufletul cuiva cu o mangaiere, cu un zambet sau cu o vorba de incurajare. Daca faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine, devii incomod, obositor, nu mai esti acelasi bun prieten. Multi isi traiesc viata incercand cu disperare sa atraga atentia asupra lor, in dorinta de a fi apreciati, acceptati sau observati. Nimeni nu iti cere adevarata sinceritate ci numai ceea ce se vrea auzit. Putem vorbi de un fel de moralitate a gestului unora de a forta un om sa isi sacrifice starea de bine pentru a obtine de la el un bine personal. Moral este sa alegi sa faci numai lucrurile pe care ti le doresti cu adevat fara a forta pe cei din jur sa faca ceea ce nu simt sau nu doresc cu adevarat. Moral este sa nu minti. Pe prietena ta cea urata, nu e nevoie sa o minti. Ii poti spune ca nu este nevoie sa fie frumoasa si ca o apreciezi foarte mult pentru alte calitati.
     Marile probleme apar cand nu te multumesti cu putin dar nici nu te grabesti sa dai prea mult. Toata lumea face la fel. Oamenii vor reusi sa fie cu adevarat prieteni doar atunci când nu vor mai fi concentrati doar pe interese proprii... Multe persoane te pot face sa zambesti dintr-un motiv sau altul, cativa te pot face sa plangi, insa e nevoie de cineva cu adevarat special sa te faca sa zambesti atunci cand ai lacrimi in ochi..
     Cel mai bun prieten al omului poate fi cainele. Daca nu crezi, incearca urmatorul experiment: pune-ti sotia (sau persoana pe care vrei sa o testezi) si cainele in portbagaj pentru o ora. Cand deschizi portbagajul, care dintre cei doi va fi bucuros sa te vada?


     Inapoi la “frumoasa” noastra:
     Sotul asteapta langa salonul de infrumusetare. Dupa un timp sotia iese. El se uita, respire adanc si spune:
     -Bine macar ca ai incercat…..

joi, 17 octombrie 2013

Toti gresim. Unii mai mult, altii tot timpul!



     “Relațiile se croșetează ca un pulover și depinde cum repari si dacă scapi vreun ochi de pe andrea. Unii deșiră până la acel moment și refac complet; alții croșează mai departe sperând să remedieze defectul pe parcurs dar gaura devine tot mai mare și mai greu de remediat.”
     Teoretic toate cuplurile pornesc la drum plini de bune intenţii şi convinşi că vor fi împreună “la bine şi la rău” pana la adanci batraneti. Luna de miere dureaza teoretic o luna, dupa care pratica dovedeste ca lucrurile nu sunt atat de simple. De cele mai multe ori problemele apar din cauza mamelor de baieti, o specie aparte, persoane pline de intentii bune. Exista genul asta de mame care desi sufera din cauza soacrelor, cultiva in copilul lor exact aceleasi tare pe care le detesta la sotii lor. Taierea  cordonului ombilical ( la figurat, desigur ),care leaga pe mama de fiul ei, este o operatie dureroasa dar necesara pentru a crea barbati capabili sa isi asume statutul de capi ai familiei. Exista barbati care nu stiu sa fiarba un ou, sa faca un ceai sau habar nu au  sa deschida o cutie de conserve. Lipsa de indemanare si de viziune a acestui tip de barbat  presupune gasirea unei “slugi” pe masura pretentiilor lui si ale celei care i-a dat viata. Apoi intra in joc “gura lumii”, apar convenientele sociale, interesele,  comoditatea, teama de schimbare si se poate ajunge pana la intelepciunea populara : “rau cu rau ,dar mai rau fara rau”. Obositi si nefericiti , drumul devine din ce in ce mai greu, bunele intentii de la inceput sunt uitate si fiecare incearca sa caute un ajutor, sa iasa la liman.
     Faceti un scurt exercitiu de imaginatie incercand sa va vizualizati viata intr-un viitor mai indepartat.  Vedeti doi batrani tristi, bolnavi, singuri, fiecare retras in camera lui, urmarind scurgerea timpului, traind din amintiri, macinati de regrete,… ?
     Oricat de greu ar fi sa iesi din zina de confort (mai bine zis din iluzia ei), trebuie mult curaj, putina hotarare pentru inceput, apoi cu consecventa trebuie urmat drumul  spre soare. Universul recompenseaza curajul, inlatura obstacolele, netezeste calea si aduce oportunitati suplimentare, odata ce curajul este demonstrat. 
                                      


Dupa o cafea, o analiza temeinica, vine decizia finala :
-Am sa ma insor cu una care stie sa gateasca bine. Frumusetea este trecatoare, foamea NU !!!!