Vindecarea sufletului

 Tot ce ni se întâmplă, ne oglindește în măsura în care ne  trăim emoțiile – fie ele frumoase sau urâte. Nu putem visa la iubire atâta vreme cât ne îndepărtăm de oamenii care ne-au rănit în trecut, dar o facem numai fizic, nu și în interior. Nu atingem iubirea, continuând să ne urâm mamele, tații, să învinovățim pe cineva pentru o situație din viața noastră, să respingem pe cineva și să păstrăm ranchiună, iritare, neliniște, frică sau orice altă trăire discordantă într-o relație, fie și în absența momentană a acelei relații. Ceea ce nu iertăm, continuă să ne afecteze. Judecata noastră nu e dreaptă, căci judecăm prin raportare la propriile experiențe. Egoul judecă subiectiv și de aceea el nu vede binele, iubirea sau frumusețea și sensul unei situații, ci el judecă  . Iubirea se ascunde dincolo de judecăți, este un fel de a fi în lume, este o stare a existenței, este o stare lăuntrică, ce nu poate fi atacată de judecățile noastre.

     Fără a iubi existența, lumea, fără a accepta tot ce ni s-a întâmplat vreodată în viață, ca fiind în sensul firesc al vieții însăși, fără înțelegere și iertare, nu suntem vindecați. Iar dacă nu suntem vindecați, suntem neliniștiți și viața continuă să ne arate asta prin evenimente pe care le traim. Lumea se îmbunătățește când o privim cu înțelegere, cu ochii acceptării, ai sensului și ai frumuseții interioare. Ceea ce vedem ca fiind rău în jur este doar o stare ce reflectă percepția noastră. Lucrurile care-i fac pe unii să sufere, pe alții să se înfurie, pe unii să fie nefericiți, iar pe alții plini de ură, ne apar firești. Vedem în lume ceea ce vedem în minte și asta-i uluitor. Trăim emoțiile în noi și vedem că lumea-i cauza lor. Lucrurile nu au cauze decât în noi înșine și, atâta vreme cât percepția-i cauza, schimbarea percepției înseamnă schimbarea felului în care se petrec lucrurile în lume. A ne corecta percepția înseamnă, deci, a corecta cauza răului, pe care-l vedem în lume.

     A gândi diferit înseamnă a trăi diferit, a avea emoții diferite, a atrage în jurul nostru oameni, lucruri și idei ce ne vor arăta ca într-o oglindă pe noi înșine. Lumea se îmbunătățește când o privim cu înțelegere, cu ochii acceptării, ai sensului și ai frumuseții interioare. Confruntarea cu inconștientul nostru începe, în clipa în care ne dorim să cunoaștem adevărul. Tocmnai această confruntare este obstacolul fundamental. De această confurntare ne temem, de ea fugim, căci ceea ce ne poate arăta oglinda despre noi înșine va trebui să suportăm la fel cum un om suportă intervenția chirurgicală fără anestezie. Cunoașterea de sine nu-i atât de căutată tocmai pentru că această confruntare despre care vorbim aici este un fel de luptă cu forțele întunericului, iar trecerea prin întuneric ne poate aduce în stări copleșitoare.  In același timp, nu vrem să ne cunaștem pe noi, dar o facem obligatoriu, în virtutea legilor existenței. Dacă cerem adevărul, trebuie să ne așteptăm să nu fie chiar frumos sau numai frumos; în final, izbânda conștienței devine un fel de a cuceri Everestul interior! Numai după confurntarea cu întunericul din noi putem percepe lumina, putem iubi și putem să ne simțim sufletul vindecat.

       Ion si  Maria cred ca au inteles toate astea :    

  Ion si Maria s-au imbogatit si iau cina intr-un restaurant de lux.

- Ioane, cine e fufa aia care se holbeaza la tine de jumatate de ora?
- E amanta mea!
- Divortez! Plec la mama!
- Bine, dar sa stii ca dupa divort se vor termina vacantele in strainatate, shopping-ul la Milano, partidele de schi in Alpi si asa mai departe.
- Si tipa de langa ea, cine e ?
- Amanta lui Gheorghe.
Maria sta si se gandeste:

- A noastra-i mai frumoasa!